10 dotari pentru masina unei femei: sfaturi utile

x10_dotari_pentru_femei_1-669x334.jpg.pagespeed.ic.EteGf-CWJ0Ai lăsat soţul să se ocupe de căutarea viitoarei tale maşini? Mare greşeală. Cel mai probabil, individul visează motoare turbo, scaune sport şi tracţiune pe roţile posterioare, aşa că alegerea o să fie în consecinţă. OK, poate nu atât de “hardcore” (depinde cât de dezvoltată este latura sensibilă), dar, oricum, departe de necesităţile tale. Dacă nu vrei să se întâmple asta, ia aminte la paragrafele următoare, alcătuind o listă cu 10 dotări pentru maşina unei femei.

În general, experţii descriu maşinile de femei ca având o poziţie de condus înaltă, un habitaclu aerisit – dotat cu multiple spaţii de stocare şi oferind o vizibilitate bună –, un portbagaj încăpător, un motor economic şi, când vine vorba de achiziţia în sine, un preţ decent. De contrazis, nu-i contrazicem, dar adevărul este că diavolul se ascunde în detalii. Ca atare, este important fie să-ţi faci timp pentru a te duce singură la dealer, fie să-l iei de braţ pe “specialist” (100% îţi va arunca “pastila” asta) şi să te asiguri că vor fi bifate cât mai multe din dotările de mai jos.

Aşadar, din maşina unei femei n-ar trebui să lipsească:

1) Sistemul 4×4
2) Transmisia automată
3) Sistemul de asistenţă la parcare
4) Sistemul de avertizare la depăşirea benzii de rulare
5) Sistemul de eliminare a unghiului mort
6) Sistemul de navigaţie
7) Portbagajul cu deschidere automată
8) Sistemele de organizare a portbagajului
9) Conexiunea Bluetooth
10) Sistemele de încălzire pentru diverse componente

Să le tratăm în parte.

1) Sistemul 4×4

Să fie literă de lege, încă din start: maşina ta nu va avea tracţiune pe două roţi. Şi, în nici un caz, pe roţile posterioare. Aşteaptă-te să vină cu argumentul tehnicii de ultimă oră, al electronicii care, în ziua de azi, are mai mult control asupra motorului şi trenului de rulare decât un hipnotizator în timpul unei demonstraţii publice. Nu ceda: prevenirea este mama siguranţei. Ca atare, bifează tracţiunea integrală.

În definitiv, iernile pe la noi nu sunt tocmai blânde, ceea ce înseamnă că vei avea nevoie de maximum de tracţiune pentru a răzbi prin hăţişul de capcane al sezonului rece. Rampele abrupte, încărcate cu zăpadă, gheaţa formată sub stratul de nea, plus momentele în care maşina cu tracţiune spate va începe să dea din fund mai ceva ca o dansatoare de Lambada – iată doar trei dintre situaţiile în care sistemul 4×4 se va fi dovedit o alegere inspirată.

2) Transmisia automată

Nu ne îndoim că te descurci cu manevrarea schimbătorului de viteze, dar de ce să te complici, când sunt atâtea şi atâtea cutii automate – sau robotizate – performante pe piaţă. Serios, genul acesta de transmisii a evoluat atât de mult în ultima perioadă, încât cu greu mai găseşti o cutie manuală care să le fie superioară.

Maşinile unor constructori precum Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Lexus, Mercedes sau Porsche oferă automate de excepţie, capabile nu doar să schimbe treptele cât ai clipi (uneori chiar mai repede), ci şi să înregistreze un consum de combustibil mai mic decât al cutiilor clasice.

Cât priveşte mărcile mai accesibile, Volkswagen, SEAT şi Skoda, cu ale lor DSG-uri, dar şi recentele creaţii ale unor fabricanţi precum Ford, GM sau Mazda demonstrează că viitorul aparţine mijloacelor automatizate de schimbare a rapoartelor. Ca atare, fă parte din el.

3) Sistemul de asistenţă la parcare

La cât de orgolioşi sunt bărbaţii când vine vorba de parcarea unei maşini, să-l convingi să investească într-un sistem de asistenţă la parcare ar trebui să fie floare la ureche. E suficient să atingi coarda prejudecăţii ce vizează talentul femeilor la volan, iar aceasta va vibra mai ceva ca strunele chitarei lui Slash, într-un solo de zile mari. “Orice, numai să nu o zgârii” – aproape că putem să-i auzim răspunsul..

Ceea ce nu ştie el este că atari sisteme de asistenţă sunt eficiente inclusiv atunci când… eşti prea sigur de tine. Căci, să fim serioşi: nu ştii niciodată ce surprize “invizibile” te aşteaptă în locul destinat staţionării. În mod normal, e bine ca maşina să ofere măcar un set de senzori, dar, dacă modelul vizat este de generaţie mai recentă, atunci întreabă dealer-ul despre dispozitive video pentru marşarier şi chiar parcare automată. În ambele cazuri, procentul erorilor va tinde spre zero.

4) Sistemul de avertizare la depăşirea benzii de rulare

La volan ne distrag multe lucruri, de la panourile publicitare de pe marginea drumului la discuţiile cu ceilalţi pasageri. Iar, când se întâmplă asta, tindem să nu mai fim atenţi la drum şi, implicit, la respectarea benzii de rulare. Ca atare, e util să avem un ochi electronic care supraveghează pelicula de bitum şi care, la momentul oportun, ne atenţionează că nu mergem pe unde trebuie.

Desigur, sistemul are şi limitări, cele mai evidente fiind cele legate de şoselele nemarcate (sau cu marcaje şterse) şi de stratul de zăpadă depus pe carosabil; în restul cazurilor, însă, ”tragerile de mânecă”, venite sub forma unor vibraţii în volan ori în scaunul şoferului (semnalele pot fi, de asemenea, de natură vizuală şi/sau acustică) vor fi binevenite.

5) Sistem de eliminare a unghiului mort

Rămânem în domeniul siguranţei pentru… încă o misiune uşoară: inclusiv el a experimentat cel puţin un moment în care părea să nu fie nimic în oglinda retrovizoare, dar realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta. În consecinţă, bifarea sistemului de eliminare a unghiului mort devine obligatorie, în condiţiile în care este mai eficientă – şi mai valoroasă estetic – decât montarea unui întreg arsenal de oglinzi ajutătoare.

Unii producători au mers şi mai departe, instalând sisteme de monitorizare a traficului la ieşirea cu spatele dintr-o parcare (în cazul în care se apropie o altă maşină, senzorii o detectează şi avertizează şoferul, luminos şi/sau acustic, despre prezenţa ei), precum şi camere video pentru observarea traficului la pătrunderea într-o intersecţie cu vizibilitate redusă. Să nu o mai lungim: cu cât mai mulţi asistenţi, cu atât mai bine.

6) Sistemul de navigaţie

S-ar putea să îl dorească chiar el, indiferent de cost; totuşi, dacă se întâmplă să ai un soţ mult prea încrezător în capacităţile sale de orientare, fă tot ce trebuie pentru ca, pe lista cu dotări a viitoarei maşini de familie, să apară şi un sistem de navigaţie. Cele mai performante îţi oferă nu doar informaţii cu privire la trasee, ci şi limitele de viteză sau date privind diversele puncte de interes (restaurante, obiective turistice şi aşa mai departe).

Apoi, să nu uităm de mijloacele moderne – şi foarte eficiente – de afişare a datelor, de la hărţi tridimensionale la preferatul nostru: head-up display. Cel mai cunoscut este, fără îndoială, sistemul oferit de BMW, dar şi maşinile unor constructori precum Audi, Mazda, Citroen, Lexus, Cadillac şi KIA prezintă tehnologii similare. În plus, arată al nabii de bine, aşa că, în ultimă instanţă, foloseşte argumentul laturii estetice: n-are cum să reziste…

7) Portbagaj cu deschidere “handsfree”

Imaginează-ţi asta: ieşi dintr-un supermarket cu braţele pline de sacoşe, dar eşti singură şi nu este nici un ajutor prin preajmă. Ce faci? Păi, sunt două posibilităţi: fie pui sacoşele jos pentru a putea deschide uşa portbagajului (să sperăm că n-a plouat, nu?), fie îţi comanzi un sistem de deschidere cu buton dedicat. Caz în care, nu-i aşa, trebuie doar să te asiguri că ai la îndemână cheia de contact.

Uită de amândouă, fiindcă acum există un sistem handsfree extrem de practic. Disponibil pe o serie de modele combi şi SUV-uri (de exemplu, Volkswagen Passat Variant şi Ford Escape/Kuga), acesta se bazează pe un senzor care declanşează deschiderea uşii de portbagaj în momentul introducerii piciorului sub bara de protecţie.

Rapid şi cu maximum de eficienţă, bagajele ori cumpărăturile ajung în zona dedicată fără ca mâinile să atingă maşina. Acum, tot ce-ţi rămâne de făcut este să-l convingi să caute un astfel de vehicul…

8) Conexiune Bluetooth

În ziua de azi, maşinile cunosc atâtea metode de conectare a şoferului la mediul înconjurător, încât detalierea acestui subiect ar implica un text derulat pe multe, multe scroll-uri. Ca atare, vom reveni cu un articol dedicat, la o dată viitoare. Până atunci, e important să reţii asta: integrarea telefonului mobil în sistemul de infotainment al vehiculului te poate scuti de multe dureri de cap. Ca atare, trebuie să o ai în vedere.

Gândeşte-te: prin câţiva paşi foarte simpli, smartphone-ul poate deveni parte integrantă a maşinii. Cu alte cuvinte, tot ceea ce obişnuiai să faci ţinând telefonul în mână, acum poţi realiza în deplin confort şi siguranţă prin intermediul comenzilor de la bord (sau a funcţiei de control vocal). Efectuarea unui apel, trimiterea unui mesaj, vizionarea e-mail-urilor, ascultarea muzicii preferate sau orice activitate care implică utilizarea serviciilor de Internet sunt doar câteva exemple de situaţii în care Bluetooth-ul se va dovedi foarte folositor. Pentru amândoi…

9) Sisteme de organizare a portbagajului

Despre acest gen accesorii am discutat la o dată precedentă, aşa că toate informaţiile de care ai nevoie le poţi găsi aici. Acum, vom trece direct la concluzie: dacă viitoarea maşină face parte din tagma SUV-urilor sau a break-urilor, ai nevoie de aşa ceva. Şi partenerul de viaţă la fel.

E simplu: dacă plănuieşti să-ţi cumperi un crossover, un tot-teren spaţios sau un combi, e limpede că, printre motive, se află şi dimensiunea apreciabilă a spaţiului de încărcare. Pe care o vei folosi, probabil, la maximum. Ca atare, organizarea acestuia devine vitală, indiferent că o vei face prin plase de fixare, podele rulante, despărţitoare ori cârlige pentru haine şi sacoşe. Crede-ne – ultimul lucru pe care îl vei dori este ca, la destinaţie, să-ţi pierzi vremea (şi răbdarea) cu rezolvarea unui talmeş-balmeş.

10) Sisteme de încălzire

Pentru tot ce se poate, ar fi trebuit să adăugăm în subtitlul de mai sus. Nici o problemă, detaliem acum: ne-am gândit la în primul rând la scaune şi parbriz, apoi, dacă este disponibil, şi la volan. Desigur, nu este un subiect despre care să vorbeşti tot timpul anului, dar crede-ne – atunci când va sosi vremea, va conta. Cu vârf şi îndesat.

Parbrizul şi scaunele încălzite, cel puţin, sunt obligatorii dacă vrei ca iernile să devină, dintr-o dată, mult mai blânde ca odinioară. Ultimul lucru pe care ţi-l doreşti este să râcâi gheaţa acumulată pe cea mai importantă dintre suprafeţele vitrate, taman când e un ger de crapă pietrele. Nu mai vorbim de încălzirea scaunelor, mai eficientă – şi mai rapidă – decât orice radiator. Serios – dacă ţin morţiş, domnii n-au decât să se călească în frigul iernii; doamnele, în schimb, sunt… doamne.

Bonus

Pentru că ai avut răbdare să parcurgi atâta amar de text, ne-am gândit să-ţi oferim un bonus: aplicaţia Tile şi branţurile încălzite. Dacă nu ai citit încă despre ele, o poţi face apăsând aici şi aici. Dacă vrei un rezumat rapid, atunci îţi putem spune că prima se referă la un sistem foarte ingenios de găsire a obiectelor pierdute (cheile de la maşină, de exemplu), iar cea de-a doua la… exact ceea ce sugerează: o pereche de branţuri cu încălzire electrică, gata să-ţi protejeze picioarele de degerături. Poate că nu vei deszăpezi maşina, dar poate că vei avea chef de o bătaie cu bulgări…

Concluzie

Fii sigură: atunci când vei anunţa că maşina ta trebuie reînnoită, partenerul de viaţă va fi primul care va sări să o configureze. După “chipul şi asemănarea” lui. Consecinţa? Automobilul parcat în faţa casei va avea foarte puţine legături cu ceea ce credeai tu despre un model de femeie. Chiar deloc, dacă individul este serios infectat cu “virusul” auto.

Dar se poate şi mai rău: închipuieşte-ţi că nu vor fi două maşini, pentru tine şi pentru el, ci un model de familie, de uz comun. Adio “feminisme”…

Pentru a evita asemenea situaţii, ţine minte sfaturile noastre. Sau printează lista cu cele 10 dotări dedicate maşinii unei femei şi asigură-te că o memorează. Şi mai bine: mergi cu el la cumpărături, ca să te asiguri că nu va cădea pradă ispitei. Totodată, dacă vă hotărâţi la o maşină pentru amândoi, nu va îndrăzni să facă vreo scenă în incinta showroom-ului…

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.