10 lucruri de stiut despre cauciucurile de iarna

anvelope-iarna-2013-01Anvelopele de iarnă sunt obligatorii în România în prezenţa carosabilului acoperit cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Cei care nu îşi dotează maşinile cu astfel de pneuri sunt pasibili de amenzi zdravene şi chiar se pot trezi cu talonul ridicat.

Vezi aici ofertele din magazinul anvelomag.ro

Iată mai jos 10 lucruri pe care trebuie să le ştii despre anvelopele de iarnă.

1. Anvelopele de iarnă sunt construite diferit de cele de vară! Anvelopele de vară sunt gândite special pentru a presta la capacitate maximă pe temperaturi mari şi foarte mari, precum şi pe ploaie.

Din acest motiv, de la compoziţia cauciucului şi până la modul în care sunt poziţionate lamelele, anvelopele de vară NU vor performa bine odată ce temperaturile coboară sub 10 grade Celsius. Da, chiar şi în condiţiile unui asfalt uscat,  cauciucul se întăreşte la frig şi îşi pierde calităţile, mai precis aderenţa. Cele de iarnă sunt făcute dintr-un cauciuc mai moale şi mai aderent, dar mai ales au o altă dispunere a lamelelor şi canalelor de pe profil. Fă o comparaţie: freacă un plastic tare de podea, apoi freacă o gumă de şters. Acum ai înţeles diferenţa?

2. Aderenţa se produce prin frecarea dintre anvelopă şi o suprafaţă dură. Un cauciuc dur şi îngheţat va începe să alunece pe asfaltul foarte rece chiar dacă este uscat! În momentul în care suprafaţa este acoperită de un strat de polei, presiunea roţii creează imediat o peliculă de apă pe care anvelopa începe să alunece. O anvelopă de iarnă are mii de striuri, sau sute de mii de „bule” microscopice care absorb apa şi astfel diminuează problema. Dacă suprafaţa este acoperită cu zăpadă, anvelopa o compactează şi creează aderenţă cu aceasta. Dacă zăpada este umedă, aceasta aderă în canalele anvelopei de iarnă şi astfel se lipeşte de zăpada mai tare de dedesubt, creând din nou aderenţă. În schimb, o anvelopă de vară se va comporta rigid şi va aluneca pe stratul de apă creat deasupra zăpezii, chiar dacă e vorba de doar 1 cm de nea, pentru că nu va permite acesteia să adere la cauciuc!

3. Tot despre aderenţă: contacul dintre maşină şi asfalt se produce pe patru zone, fiecare fix la fel de mari cât o palmă de om. Atât! Repetăm, contactul maşinii tale – indiferent cât de puternică e, indiferent că e 4×2 sau 4×4 – se face pe patru zone mari cât patru palme. Ai vrea ca aceste palme să fie dintr-un material dur şi alunecos, sau unul moale şi aderent? Crezi că dacă mergi cu un ditai SUV-ul 4×4 pe patru palme ca unse cu ulei, vei putea să te descurci? Mai gândeşte-te.

Anvelopele de iarna 2013

Diferenţele între anvelopele de iarnă şi cele de vară

4. Iarna nu-i ca vara. Pare de la sine înţeles, dar mulţi se pare să nu înţeleg asta nici măcar atunci când rămân blocaţi în parcare sau în creierii munţilor pentru simplul motiv că pe carosabil e un strat minuscul de zăpadă. Iarna, vremea se poate schimba foarte rapid de la însorit la furtună de zăpadă sau carosabilul poate fi acoperit cu polei acolo unde nu te aştepţi. Da, autorităţile nu vor reuşi niciodată să deszăpezească rapid la nivelul asfaltului, aşa că nu mai da vina pe ele. Cu anvelopele de iarnă vei pleca rapid de la stop chiar şi pe zăpada îngheţată sau pe zloată. Cu cele de vară, vei patina suficient de mult pentru a bloca circulaţia. Sau vei ieşi în decor pe poduri şi vei muri.

5. Apropo de apă – pneurile de iarnă sunt special concepute pentru a absorbi şi a evacua rapid apa, favorizând astfel aderenţa. Cele de vară sunt concepute pentru a se lipi mai bine de asfaltul uscat fără a se consuma prea repede şi pentru a oferi performanţe dinamice mai bune. Atuurile din timpul verii sunt minusuri pe timpul iernii!

6. Cea mai mare diferenţă între anvelopele de iarnă şi cele de vară se vede la frânarea în condiţii de iarnă. La sub 10 grade, aderenţa pe carosabilul ud scade de până la două ori faţă de normal! Pe zăpadă, distanţele de frânare pot fi şi de patru ori mai mari! Asta înseamnă că dacă ai 50 km/h şi sare cineva pe carosabil la 50 metri depărtare îl vei omorî. Cu pneurile de iarnă te vei opri la timp!

Franarea pe zapada de la 50km/h

Frânarea pe zăpadă îngheţată, de la 50km/h

7. Investiţia în 4 roţi de iarnă e mai bună decât investiţia în 4 anvelope de iarnă – ar fi bine să faci un efort suplimentar şi să le iei cu tot cu jante, preferabil de oţel. Dejantarea şi remontarea anvelopelor le poate distruge (idem pentru cele de vară), riscul fiind destul de mare dacă ţii cont că le vei ţine cam 3-4 ani!

8. Noi, sau SH? Indiferent cum le iei, trebuie să ţii cont de câteva elemente cheie – să nu fie expirate, să aibă destulă „carne” pe ele (minim 7 mm adâncimea canalului – sub 4 mm ele sunt inutile), preferabil să fie de o marcă cu rezultate bune în teste. E foarte important ca toate cele 4 anvelope să fie de aceeaşi marcă şi model!

9. Anvelopele se depozitează într-un loc uscat, preferabil departe de lumina soarelui şi de căldură. Dacă au jante, se depozitează pe orizontală, una peste alta, sau se pot agăţa de jantă; dacă nu au jante, se depozitează una lângă alta, pe verticală.

10. Şi, în final, fă un calcul: cât valorează viaţa ta, sau a familiei tale? Vei da mult mai puţin pe anvelope!

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.