6 obiecte care îţi pot face viaţa mai uşoară la volan iarna
Toată lumea ştie (sau ar trebui să ştie) că stilul de condus trebuie adaptat pentru condiţiile de drum. Astfel, dacă vine sezonul rece şi şoselele sunt acoperite cu zăpadă sau gheaţă, se trece la modul de iarnă, care implică şi câteva obiecte de nelipsit din maşină – lanţuri, lopată, racletă etc.
Dar în acest articol e vorba despre alte obiecte, unele care îţi pot uşura viaţa la volan după ce vin fulgii de nea.
Cu speranţa că ştii deja de importanţa montării anvelopelor de iarnă în sezonul rece, dar şi de tehnicile de condus în sezonul rece, o să îţi prezint şase obiecte care îţi pot face viaţa mult mai uşoară la volan în timpul iernii. Şi nu, nu este vorba despre obişnuitele raclete sau lanţuri.
De Black Friday 2014, eMAG a promis o surpriză și a dezvăluit-o înainte să dea drumul reducerilor. Vinde mașini, dar nu uită de combustibil pentru acestea.


Cum bişniţa cu maşini este sport naţional, un site oferă o aplicaţie care dă informaţii despre vânzătorul auto, cu privire la anunţurile de maşini pe care acesta le-a avut la vânzare în ultimul an. Tot ce trebuie să faci este să introduci numărul de telefon al vânzătorului iar aplicaţia îţi arată dacă este bişniţar sau nu. Riscurile sunt mari la cumpărarea unei maşini second hand, dat fiind faptul că multe anunţuri sunt înşelătoare şi pot ascunde maşini cu defecte majore.
Majoritatea dintre noi, conducatorii auto, nu constientizam importanta prezoanelor in ceea ce priveste siguranta. Ne ducem bine mersi la service, ne monteaza rotile si plecam acasa. Totusi unii dintre noi au surpriza sa se trezeasca cu prezoane rupte sau mai rau sa le cada roata de pe masina, la propriu (am vazut cu ochii mei)!