Fiat va lansa în doi ani cinci noi modele sub brand propriu, din care patru în gama 500

fiat-va-lansa-in-doi-ani-cinci-noi-modele-sub-brand-propriu-din-care-patru-in-gama-500-226117Fiat va lansa în următorii doi ani cinci noi modele sub brand propriu, patru dintre acestea în gama 500, a declarat, miercuri, Alfredo Altavilla, director operaţional pentru activităţile europene ale grupului auto italian, informează Mediafax.

Într-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera, Altavilla a precizat că Fiat va introduce patru modele în gama 500 şi unul în gama Panda.

În prezent, pe piaţă există modelul de oraş 500 şi un autoturism de familie, 500L. Cele două modele sunt comercializare la preţuri premium, grupul dorind să poziţioneze brandul la nivelul superior al pieţei autoturismelor de serie.

„Strategia noastră este inspirată de modelul nostru simbol”, a spus Altavilla, referindu-se la modelul de oraş 500, care reprezintă perioada de redresare a economiei Italiei de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Între cele patru modele din gama 500 se va afla o versiune îmbunătăţită a actualului autoturism de oraş şi un vehicul sport utilitar.

Al cincilea model care va fi introdus în următorii doi ani va fi o versiune mai agresivă a maşinii de oraş Panda, care este comercializată doar în Europa. Aproape toate vehiculele 500 sunt comercializate în Europa, dar Fiat a început să extindă brandul şi în SUA.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.