Vânzarea unei maşini rulate este o decizie importantă. De aceea, trebuie să aveţi în vedere o serie de factori care pot contribui la scoaterea preţului pe care îl doriţi. Iată cum trebuie să pregătiţi maşina şi cum să găsiţi un echilibru între minim şi maxim în ceea ce priveşte preţul, astfel încât să fiţi mulţumiţi.
Ca şi vânzător, trebuie să ştiţi care este metoda de tranzacţionare preferată. De exemplu, dacă vreţi să vindeţi maşina foarte repede, o soluţie ar fi să apelaţi la „trade-in”, adică la un dealer specializat în cumpărarea de maşini rulate. Însă acest mod reprezintă un dezavantaj, pentru că preţul de vânzare către dealer va fi mult mai mic decât cel din piaţă, în general cu o mie de euro sau chiar mai mult.
Totuşi, majoritatea celor care îşi vând maşinile aleg să pună anunţuri pe site-urile de specialitate şi stabilesc întâlniri cu posibili cumpărători, persoane fizice. Şi în acest caz, în care vânzătorul postează un anunţ pe site, există şanse mari să vândă foarte repede maşina dacă preţul solicitat este sub media pieţei pentru modelul respectiv şi dacă maşina este bine întreţinută.
Cum trebuie pregătită maşina
Pentru a facilita tranzacţia, maşina trebuie să fie îngrijită, fapt pentru care este recomandată o igienizare temeinică atât exterioară, dar şi interioară (tapiţerii, covoraşe, aspirare completă). Pentru cei care vând maşini mai scumpe, de peste 10-15.000 euro, este recomandat „detailing-ul”, operaţiune care presupune spălat profesional/chimic, polish vopsea şi faruri. De asemenea, dacă un bec de la faruri sau stopuri este ars, merită înlocuit. Acelaşi lucru este valabil şi pentru diverşii martori de bord. Contează mult şi amănunte precum un ştergător rupt, lipsa antenei sau un cheder stricat sau deteriorat.
Preţul-găsirea unui echilibru
Stabilirea preţului corect al maşinii este un aspect esenţial. Varianta optimă este atunci când preţul este realist: nici nu-i sperie pe cei care caută maşini, dar nici nu este prea mic, caz în care vânzătorul pierde bani, iar cumpărătorul este suspicios. Cel mai bun punct de pornire pentru a stabili un preţ realist este căutarea de anunţuri cu maşini similare pe autovit.ro şi observarea preţurilor cerute de ceilalţi vânzători.
Preţul va fi peste medie dacă numărul de kilometri este mic, iar maşina este în stare foarte bună.
Preţul este influenţat şi de timbrul de mediu: dacă trebuie plătit la revânzare, cumpărătorul va insista ca preţul să fie mai mic pentru a compensa plata timbrului, suma nefiind una neglijabilă (cel mai adesea între 500 şi 1.000 euro pentru o maşină de volum). Preţul de vânzare va fi mai mic pentru maşinile în care s-a fumat constant, dar şi pentru cele în care tapiţeria are pete de cafea, grăsime etc., semn că proprie-tarul nu a întreţinut foarte bine maşina.
Întâlnirea cu potenţialul cumpărător
Dacă un cumpărător a decis să vadă maşina înseamnă că este cu adevărat interesat, iar la telefon rămâne de stabilit doar ora şi locul. Vânzătorul trebuie să fie răbdător, potenţialul cumpărător va inspecta detaliat maşina, fie însoţit de un prieten cunoscător, fie de un mecanic şi cu siguranţă va face remarci critice pentru a obţine un preţ mai bun.
Dacă preţul rămâne singurul obstacol, vânzătorul trebuie să fie flexibil şi să arate că este dispus să negocieze.