Renault scoate primul hibrid cu preț accesibil

renault_31637400Renault dezvoltă în prezent o mașină hibrid compactă, a cărei dimensiuni vor fi apropiate de cele ale hatchback-ului Clio. Este de așteptat ca premiera prototipului să aibă loc la Geneva Motor Show, în martie 2014, informează Autoexpress, care îl citează pe Remi Bastien, managerul Research, Advanced Studies and Materials Division al Renault. Anterior s-a anunțat că primul model hibrid al Renault ar urma să apară în 2020.

Potrivit lui Bastien, noua mașină va veni cu un sistem de propulsie electric și benzină cu posibilitatea de reîncărcare a baterie de la rețea. Consumul de combustibil în ciclu combinat va fi de 1,6 litri la 100 kilometri. Dar, în comparație cu modelul hibrid Volkswagen XL1, care costă 111.000 de euro, versiunea de producție Renault va fi mult mai “accesibilă”.

În luna octombrie Renault a anunțat că a obținut sprijin financiar din parta Uniunii Europene pentru dezvoltarea unui sistem hibrid de propulsie diesel-electric. Dezvoltarea noii tehnologii, compania franceză a obținut 20,5 milioane de euro.

În plus, pe lângă mașinile hibrid, Renault va continua cercetarea în domeniul autovehiculelor electrice. În acest moment, compania franceză deja produce sedanul electric Fluence, Kangoo, vehiculele electrice de oraș Twizy și Zoe, precum și un prototip electric Twizy Renault Sport F1. După cum a menționat Bastien, compania se va concentra pe îmbunătățirea aerodinamicii acestor modele și mai puțin pe reducerea greutății lor.

(w460) Volkswagen

“Reducerea greutății este importantă pentru mașinile pe benzină și diesel, pentru cele electrice este importantă reducerea coeficientului de rezistență a aerului. În plus, masa mare ajută la o recuperare mai bună a energiei în timpul frânării – a mai declarat Bastien. – Cred ca principalul motiv pentru care la BMW i3 este utilizat pe scară largă aluminiul și fibra de carbon – o reprezintă îmbunătățirea performanțelor dinamice, care este parte din filosofia brandului”.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.