7 lucruri pe care probabil nu le știai despre polița de asigurare auto RCA

7 lucruri pe care probabil nu le știai despre polița de asigurare auto RCA

RCA este cea mai vaduta polita de asigurare din Romania, in contextul in care este obligatorie, si, desi ar putea parea ca toate lucrurile sunt clare in privinta acesteia, aproape nici un sofer nu citeste in intregime clauzele contractuale sau se informeaza corect in legatura cu toate aspectele ce tin de aceasta asigurare auto obligatorie. Cu ajutorul specialistilor am centralizat cele mai importante sapte lucruri pe care ar trebui sa le sti despre polita de asigurare RCA.

1. Nu esti obligat sa ai polita RCA asupra ta cand circuli cu masina si nici sa o prezinti Politiei

Asa cum am spus, asigurarea RCA este obligatorie pentru toti soferii, iar daca nu ai o asigurare RCA valabila, risti sa te trezesti cu o amenda serioasa. Pe de alta parte, nu exista obligatia de a avea mereu polita la tine, atunci cand circuli cu masina. Iar, daca esti oprit cumva de politie, masina poate fi verificata pe loc prin intermediul site-ului CEDAM, daca are sau nu asigurare. Cu o polita de asigurare RCA valabila apari in baza de date si ca urmare esti liber sa pleci.

rca-ieftin.ro

Conducatorii auto nu sunt obligati sa detina asupra lor dovada asigurarii RCA si nu trebuie sa o prezinte politistului atunci cand acesta solicita controlul actelor, potrivit unei decizii definitive a Tribunalului Salaj, scrie si Avocatnet.ro. Concret, in anul 2015, un sofer a fost amendat pentru ca nu a avut asupra sa la controlul organelor de politie polita de asigurare auto. In aceste conditii, conducatorul auto a contestat in instanta procesul-verbal de contraventie si a obtinut anularea actului administrativ in 2016, iar în ianuarie anul acesta, instanta de apel a respins calea de atac formulata de inspectoratul de politie. Citeste mai mult aici.

2. Daca iti vinzi masina, poti recupera banii de pe asigurarea RCA

Daca doresti sa vinzi masina, dar inca ai o asigurare RCA valabila, iti poti recupera banii din prima de asigurare, care au ramas “neconsumati” – aferenti timpului pana la expirare, bineinteles daca nu ai avizate daune pe aceasta. Pentru a-ti recupera banii pe asigurare, ai nevoie de urmatoarele acte:

  • cerere standard,
  • copie dupa actul de identitate,
  • polita RCA in original + dovada platii,
  • dovada radiere fiscala,
  • contract vanzare-cumparare (sau o copie dupa cartea de identitate a vehiculului fata/verso, ca sa se vada vechiul si noul proprietar),
  • inregistrarea la administratia financiara
  • si un extras de cont pe numele asiguratului vechi.

3. Poti inchiria o masina pe perioada reparatiei masinii, iar asiguratorul deconteaza

Daca esti pagubit intr-un accident, ai dreptul sa inchiriezi o masina din aceeasi clasa sau inferioara, in timp ce masina ta este in service (in baza unei polite RCA emise dupa data de 19 Septembrie 2016), sau cat timp asiguratorul face cercetari cu privire la accident. Asiguratorul este obligat sa achite costul inchirierii. Conform normelor interne pentru fiecare 4 ore de manopera ai dreptul la o zi de inchiriere.

4. Asiguratorul RCA este obligat sa constate o dauna pe RCA in 3 zile lucratoare

Asiguratorul trebuie sa constate avariile in maximum trei zile lucratoare de la data avizarii de catre pagubit sau la o data ulterioara convenita de catre parti. Poti beneficia de acest drept, indiferent de situatie (avarii mici sau majore). In cazul in care asiguratorul RCA nu face constatarea in termenul legal de 3 zile lucratoare de la notificare, poti duce masina la reparat inainte de constatare. Indicat este totusi ca avariile sa fie inspectate de un expert tehnic auto. Aceste informatii sunt necesare ulterior pentru dosarul de dauna.

5. Pagubitul RCA isi poate repara masina avariata in orice unitate autorizata de Registrul Auto Roman

Daca esti pagubit, poti repara masina in orice service, singura conditie fiind ca acesta sa fie autorizat de RAR. Asiguratorul trebuie sa achite costul reparatiilor in contul service-ului, indiferent daca au sau nu contract de decontare directa. O unitate cu decontare directa are avantajul ca nu vei plati tu reparatia din buzunar ca apoi sa-ti recuperezi banii de la firma de asigurari. Tu decizi unde iti repari masina insa fii atent pentru ca trebuie sa precizezi acest lucru in documentul “Cerere de despagubire” care se completeaza si se depune la asiguratorul RCA dupa efectuarea reparatiilor.

rca-ieftin.ro

6. Istoricul bonus-malus se poate pastra chiar daca iti schimbi masina

Sistemul bonus-malus a fost introdus ca o masura de responsabilizare a soferilor. Acest sistem urmareste ca soferii prudeti sa nu plateasca aceleasi prime de asigurare ca aceia care au facut accidente. Asadar, cu cat mai putine accidente, cu atat mai mare este valoarea bonus. Insa, ce se intampla daca iti cumperi o masina noua?

In baza adeverintei de istorie de dauna de la asiguratorul masinii vechi, poti solicita pastrarea istoricului si sa pornesti cu asigurarea RCA pentru noua masina de la clasa bonus-malus de care ai beneficiat anterior, ceea ce poate insemna o reducere de pana la 50% ( reducerea maxima).

7. RCA, obligatoriu si pentru masinile care nu circula

Desi nu multi cunosc acest lucru, asigurarea RCA este obligatorie si pentru autoturismele trase pe dreapta, parasite, daca acestea sunt inmatriculate. Chiar daca ti se pare incorecta o astfel de reglementare, potrivit ASF “Proprietarul unui vehicul trebuie sa detina o asigurare RCA valabila pe toata perioada in care vehiculul este inmatriculat/inregistrat, chiar daca acesta nu este utilizat”. Fiind vorba despre un vehicul parasit exista riscul ca acesta sa ia foc sau sa plece de pe loc, daca nu este parcat corespunzator, astfel avariind alte autoturisme.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.