TAXA AUTO este ilegală: Cum îţi recuperezi banii pe TIMBRUL DE MEDIU

lei_48923000TAXA AUTO instituita in anul 2012 a fost declarata ilegala de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, printr-o ordonanta data la inceputul lunii februarie. Mai exact, CJUE a stabilit ca taxa de poluare contravine reglementarilor europene, iar contribuabilii romani nu pot plati o taxa pentru o masina achizitionata din Uniunea Europeana, intrucat tara noastra este deja stat membru. Prin urmare, cei care au achitat taxa pot solicita restituirea banilor in instanta, daca depun o serie de documente care sa dovedeasca plata efectuata la Fisc.

TAXA AUTO. Legea  nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a introdus taxa de poluare, ce trebuia platita, o singura data, atat pentru autovehiculele noi, cat si pentru cele second-hand, care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania, indiferent daca autovehiculul era produs in tara sau in strainatate.

Prevederile au fost, insa, in vigoare, doar cateva cateva saptamani, din 13 ianuarie pana la 31 ianuarie 2012. Aceasta intrucat in in ultima zi a anului 2012 s-a publicat OUG nr. 1/2012, care a suspendat obligatia achitarii taxei de poluare pana la 1 ianuarie 2013.

TAXA AUTO. Cum procedezi pentru a-ti recupera banii?

Statul nu va restitui, insa, in mod automat banii achitati cu titlu de taxa de poluare.

Prin urmare, explica avocatul Olteanu si Asociatii, restituirea taxei de poluare se poate face numai pe calea instantei de judecata, prin promovarea unei cereri de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu administratia finantelor publice si administratia fondului pentru mediu.

Mai exact, adauga Carmen Diaconu, toate persoanele care au achitat taxa auto se pot indrepta impotriva statului roman prin introducerea unei actiuni in fata instantelor de judecata prin care sa solicite restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de poluare.

Pentru a solicita recuperarea banilor din TAXA AUTO, contribuabilii vor depune in instanta urmatoarele documente:

  • cartea de identitate a masinii in copie, cu prezentarea originalului in instanta pentru conformitate,
  • contract de vanzare cumparare a autovehiculului,
  • decizia de impunere a platii taxei de poluare eliberata de Administratia Financiara competenta
  • dovada platii taxei de poluare.

In cazul in care cei care au achitat taxa nu mai detin o copie de pe chitanta fiscala, ei se pot adresa organului fiscal la care au platit taxa, care le va elibera o copie de pe documentul de plata.

“Pentru autovehiculele achizitionate in sistem leasing, recomandam incheierea unei conventii de cesiune de creanta litigioasa deoarece contribuabilul care a achitat taxa este locatorul, iar nu utilizatorul. Este insa suficienta si o procura din partea societatii de leasing prin care aceasta manadeaza utilizatorul sa intreprinda toate demersurile necesare pentru recuperarea taxei”, arata Carmen Diaconu intr-un articol mai vechi publicat de AvocatNet.ro.

In ceea ce priveste costurile pe care le presupune promovarea cererii de chemare in judecata, avocatul mentioneaza ca acestea constau in taxa de timbru, care se stabileste in functie de valoarea taxei de poluare a carei restituire se solicita (10% din valoarea pretinsa, dar nu mai mult de 300 de lei).

La aceste costuri se adauga si onorariul de avocat, pentru cei care aleg sa fie asistati de un profesionist pe tot parcursul procedurii.

Carmen Diaconu opineaza ca cei care solicita recuperarea taxei auto in instanta au nevoie de un avocat, pentru ca redactarea actiunii in fata instantei de judecata presupune cunostinte temeinice de drept intern si drept comunitar, dar si cunoasterea practicii CEDO. “In plus, este posibil ca in proces partea adversa sa invoce tot felul de exceptii, la care justitiabilul trebuie sa fie pregatit sa raspunda”, sustine avocatul.

Important! Aceste costuri se recupereaza integral cu titlu de cheltuieli de judecata.

Conform avocatului, nu doar taxele platite in 2012 pot fi recuperate. Mai exact, si contribuabilii care au achitat taxa auto in perioada 1 ianuarie – 4 martie 2013 isi pot recupera banii, tot pe calea instantei de judecata. Singura conditie de indeplinit este ca taxa sa fi fost achitata pentru inmatricularea in Romania a unui autovehicul second hand, achizitionat dintr-un stat membru al Uniunii Europene si care a fost anterior inmatriculat intr-un alt stat membru al UE.

Nici taxa auto in vigoare acum, “timbrul de mediu”, nu a scapat de controverse

Si noul timbru de mediu poate fi atacat in instanta de judecata deoarece incalca normele legale privitoare la dreptul la proprietate, drept garantat de Constitutie si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, a mentionat acum cateva luni, pentru AvocatNet.ro, Carmen Diaconu.

“Prin noua formula de calcul al timbrului de mediu, taxa creste foarte mult pentru autoturismele Euro 3 si Euro 4 si scade pentru autoturismele Non – euro, Euro 1 si Euro 2. Intrucat majoritatea tranzactiilor cu autoturisme au ca obiect autoturisme incadrate in normele Euro 3 si Euro 4, proprietarii acestora vor fi afectati in cazul in care ar dori sa instraineze autoturismul neputand dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate. Or, circuitul civil este liber, iar aceasta taxa, dupa cum a fost reglementata, incalca principiul liberei circulatii a marfurilor, prevazut de art.34 – 36 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene”, explica atunci reprezentantul Olteanu si Asociatii.

Mai mult decat atat, OUG nr. 9/2013, actul normativ care reglementeaza timbrul de mediu, contine si dispozitii care incalca Constitutia Romaniei. Este vorba despre art. 4 lit. d) din OUG nr. 9/2013 prin care se prevede obligatia achitarii timbrului de mediu in cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situatia autovehiculelor pentru care s-a dispus de catre instante restituirea sau inmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Potrivit avocatului, acest articol incalca principiul neretroactivitatii legii civile, principiu consacrat de prevederile art.15 alin. 2 din Constitutie si de art. 6 din Codul civil.

Citeste AICI cum poti contesta in instanta timbrul de mediu.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.