Tot ce trebuie să ştii despre Asigurarea CASCO
Tesla a inlaturat termenul “Autopilot” de pe site-ul din China al companiei, in urma unui accident
Tesla a înlăturat termenul “Autopilot”, denumirea sistemul de conducere autonomă oferit de producătorul de automobile electrice, de pe versiunea din China a site-ul companiei, în urma unui accident care a avut loc recent în Beijing, informează Reuters.
Luna aceasta, în Beijing, un automobil Tesla Model S a lovit o mașină parcată, în timp ce sistemul Autopilot era activat. Șoferul nu avea mâinile pe volan, deși legislația chineză nu permite acest lucru, iar sistemul Autopilot este încă în teste.
Cuvântul “Autopilot”, dar și termenul chinez “zidong jiashi”, care se traduce prin “conducere autonomă”, au fost înlăturate duminică seara de pe site. Acestea au fost înlocuite cu o altă expresie în limba chineză, care se traduce prin “conducere autonomă asistată”, pentru a evita ca șoferii să creadă că pot lua mâinile de pe volan în timp ce mașina se află în trafic.
Riscurile acoperite de asigurarea RCA
Toate vehiculele inregistrate sau inmatriculate care circula pe drumurile publice, cu exceptia celor cu tractiune animala, trebuie sa aiba o asigurare obligatorie pentru raspundere civila in caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie (RCA). Lipsa acestei asigurari poate duce chiar la radierea din circulatie a vehiculului. Asigurarea obligatorie RCA nu poate fi inlocuita de asigurarea CASCO, deoarece riscurile pe care le acopera fiecare dintre cele doua tipuri de polite sunt diferite.
RCA plateste despagubiri persoanelor pagubite de asiguratul pentru care s-a incheiat polita. Ea este o asigurare de raspundere civila pe baza careia asiguratorul care a emis polita plateste despagubiri tertelor persoane pagubite in urma unui accident provocat de vehiculul pentru care s-a incheiat acea asigurare RCA.
Moldoveanca asta a dat cu Porsche-ul peste un politist! Uite cat tupeu are si cum l-a trantit pe agent la pamant dupa ce l-a lovit!
Moldoveanca asta a dat cu Porsche-ul peste un politist! Uite cat tupeu are si cum l-a trantit pe agent la pamant dupa ce l-a lovit! .
Nadina Simion, o fosta consiliera din judetul Neamt, a fost prinsa la volan cu permisul suspendat.
Suparata ca a fost oprita din drumul, doamna a decis sa isi faca dreptate singura si a incercat sa dea cu masina de 2 ori peste politistul care a avut “tupeul” s-o ia la rost.
“Esti si tu cu pistolul, smechere. Figurez ca nu am permis fiindca calculatoarele voastre nu au dat ca am prelungire, ca am dovada”, a declarat ea.