Piața auto a pus o frână zdravănă anul trecut

renault_duster_export_ennore4_70632700Vânzările de autoturisme noi în România au consemnat un trend descendent, volumul acestora situându-se, în 2013, la 57.710 unităţi, în scădere cu 50,2% faţă de 2009, în timp ce comercializarea de maşini second hand din import a cunoscut un avans de 4,23%, până la 221.852 unităţi.

Astfel, vânzările de autovehicule noi s-au cifrat la 57.710 unităţi, în 2013, faţă de 116.012 unităţi înregistrate la nivelul anului 2009. Pe segmentul maşinilor rulate, a existat o majorare a vânzărilor, de la 212.836 unităţi (în 2009) la 221.852 unităţi, anul trecut.

La capitolul reînmatriculări, anul 2013 a fost unul în care s-a consemnat o scădere destul de importantă, până la 150.000 de unităţi, faţă de cele aproape 350.000 înregistrate în anul 2009.