Audi şi Porsche salvează Volkswagen

audi_r8_porsche_82591700Profitul Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a crescut în primul trimestru cu 22%, la 2,86 miliarde euro, datorită vânzărilor record înregistrate de mărcile de lux Audi şi Porsche.

Datele se referă la profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT), care a avansat faţă de nivelul de 2,34 miliarde euro raportat cu un an în urmă, transmite Bloomberg.

Rezultatele companiei germane au depăşit estimările analiştilor din piaţă.

Veniturile Volkwagen au urcat cu 2,7% în perioada analizată, la 48,7 miliarde euro. Acţiunile grupului au crescut cu 0,8% în dimineaţa zilei de marţi pe bursa de la Frankfurt.

Volkswagen a prognozat, în luna martie, vânzări record de 10 milioane de autovehicule pentru acest an, ţintă pe care ar urma să o atingă astfel cu patru ani înainte de termenul stabilit în strategia grupului. Cifra include livrările producătorilor de autocamioane MAN şi Scania, controlaţi de Volkswagen.

Compania vrea să lanseze 100 de autovehicule până la finele anului viitor, fie modele noi, fie variante îmbunătăţite ale modelelor mai vechi, şi ţinteşte poziţia de cel mai mare producător auto la nivel global până în 2018, ocupată în ultimii doi ani de grupul japonez Toyota.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.