Nemtii de la Mercedes-Benz au prins gustul… latino!

2013_mercedes-benz_c-class_sedan-650x360Daimler se extinde in Brazilia si construieste o noua fabrica pentru modelele Mercedes-Benz.

Noile generatii din clasa C si GLA vor fi produse in fabrica de la Iracemapolis, langa Sao Paulo. Presedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a semnat contractul cu Andreas Renschler, membru al consiliului de Productie si Achizitii de la Mercedes-Benz Cars si cu Philipp Schiemer, directorul Mercedes-Benz do Brasil & Daimler Latin America.

Conform actualei planificari, primele vehicule vor pleca de pe linia de asamblare in 2016. Investitia, in valoare de aproximativ 170 de milioane de dolari, este menita sa acopere primul pas al expansiunii.

Andreas Renschler: ”Brazilia este o piata foarte importanta a viitorului. Cu inceperea productiei locale, acceptam provocarea si intram in competitie. Noua fabrica face parte din strategia noastra de a ne extinde reteaua globala pentru a fi, in acest fel, mai aproape de clientii nostri.”

Renschler a mai adugat: “Cu noua generatie din clasa C si GLA, vom localiza doua dintre cele mai atractive produse ale noastre pentru care vedem un potential ridicat pe piata din Brazilia”.

“Intrand in productia locala de automobile, Mercedes–Benz devine singura companie din Brazilia care este prezenta pe toate segmentele de mobilitate, de la masini mici, camioane, pana la autobuze si camionete”, a spus directorul Mercedes-Benz do Brasil.

Productia va ajunge la aproximativ 20.000 de vehicule pe an si vor fi create 10.000 de noi locuri de munca. In plus, 3.000 de noi posturi vor fi adaugate furnizorilor. Terenul pentru constructia fabricii de la Iracemapolis va fi cumparat in curand pentru a permite inceperea constructiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.