Tesla a inlaturat termenul “Autopilot” de pe site-ul din China al companiei, in urma unui accident
Tesla a înlăturat termenul “Autopilot”, denumirea sistemul de conducere autonomă oferit de producătorul de automobile electrice, de pe versiunea din China a site-ul companiei, în urma unui accident care a avut loc recent în Beijing, informează Reuters.
Luna aceasta, în Beijing, un automobil Tesla Model S a lovit o mașină parcată, în timp ce sistemul Autopilot era activat. Șoferul nu avea mâinile pe volan, deși legislația chineză nu permite acest lucru, iar sistemul Autopilot este încă în teste.
Cuvântul “Autopilot”, dar și termenul chinez “zidong jiashi”, care se traduce prin “conducere autonomă”, au fost înlăturate duminică seara de pe site. Acestea au fost înlocuite cu o altă expresie în limba chineză, care se traduce prin “conducere autonomă asistată”, pentru a evita ca șoferii să creadă că pot lua mâinile de pe volan în timp ce mașina se află în trafic.
Sute de milioane de mașini noi-nouțe, care nu vor fi niciodată cumpărate de nimeni, ocupă hectare întregi de parcări în diferite state ale lumii.
Changan Automobile Co. planuieste sa se lanseze pe piata din Rusia anul viitor, deoarece aceasta este foarte populara pentru producatorii chinezi, conform ziarului Chongqing Business Daily.
Lansarea noilor modele Range Rover si Ranger Rover Sport a avut un succes mult mai mare decat se asteptau producatorii. Astfel, listele de asteptare pentru noul Range Rover se intind pana la sase luni, in timp ce Range Rover Sport isi va face clientii sa astepte mai mult de noua luni.
Lamborghini spune ca piata auto din China se dovedeste a fi o provocare, deoarece vanzarile masinilor sale sportive au scazut din cauza unei campanii guvernamentale impotriva cheltuielilor mari.
Mercedes-Benz intentioneaza sa deschida un muzeu la Beijing pentru a arata toata mostenirea brandului, acesta fiind un pas dintr-o strategie a producatorului de lux de a impulsiona vanzarile din China, unde este depasit de Audi si de BMW.
Volkswagen isi intensifica eforturile de a reduce costurile destinate categoriei auto pentru pasageri, pentru a compensa diminuarea cererii in Europa, unde vanzarile de automobile noi sunt in scadere.
Volkswagen a deschis o noua fabrica in provincia sudica Guangdong din China, in incercarea de a depasi producatorul Toyota si de a deveni cea mai mare companie din perspectiva livrarilor.